La cât se ridică datoriile totale ale TVR

La cât se ridică datoriile totale ale TVR
Publicat: 06/04/2015, 14:13

Din cele 440 de milioane de lei, 240 de milioane de lei reprezintă obligațiile efective către bugetul de stat, iar restul sumei este reprezentată de penalități și majorări, a spus Camelia Pătru, coordonatorul cu atribuții de director al Departamentului Economic al SRTv.

În acest context, prezent la aceeași conferință de presă organizată la sediul SRTv, Stelian Tănase, președintele-director general al TVR, a spus că „o anumită instituție (ANAF, n.r.)” ar putea să nu mai închidă restaurante și să vină să închidă Televiziunea Română.

„În 2014 am plătit toate datoriile curente. Marea problemă sunt datoriile istorice și tot timpul se adaugă penalități pe care nu le mai putem susține”, a mai spus Stelian Tănase.

El a reamintit ceea ce a spus și cu un an în urmă, tot într-o conferință de presă, respectiv faptul că datoriile istorice ale TVR au început să se formeze în 2005, odată cu introducerea TVA-ului la achiziția de licențe și programe.

„Soluția radicală, din punctul meu de vedere, este ștergerea acestor datorii, într-o formă sau alta”, a spus Stelian Tănase, precizând că a avut discuții în acest sens, însă fără rezultat, atât cu ministrul Finanțelor, cât și cu premierul Victor Ponta.

Tănase a spus că argumentul pentru această propunere a ștergerii datoriilor este acela că ele nu sunt produsul unui management defectuos, ci al măsurilor greșite luate de mai multe guverne.

„Cred că este o problemă la nivelul clasei politice (…) în ce privește misiunea publică și utilitatea televiziunii publice”, a spus Tănase, precizând că nu crede că este înțeleasă de decidenții politici această misiune publică a TVR.

„TVR suferă de o subfinanțare cronică, ca și spitalele, ca și școlile din România. Au același destin”, a spus Stelian Tănase, vorbind și despre „tratamentul de Cenușăreasă” al Televiziunii Române.

„Dacă legea te obligă la anumite servituți (…), autoritatea trebuie să îți creeze și resursele pentru a îndeplini acele obligații, ceea ce nu se întâmplă”, a spus Stelian Tănase.

El a mai spus că o altă soluție ar putea fi indexarea taxei TV cu 50 de bani, de la 4 lei la 4,5 lei. „Din punctul meu de vedere, sunt dispus să renunț la publicitate, (…) și am discutat lucrul acesta cu mai mulți patroni de televiziuni private, în schimbul unei majorări a taxei cu măcar 50 de bani. Eu sunt adeptul modelului BBC, unde nu se percepe publicitate (…) Dar taxa trebuie să acopere realizarea programelor pe care chiar autoritatea și legea le cer (…) Aș privi relaxat renunțarea la publicitate, dar taxa trebuie să fie la nivelul obligațiilor pe care le avem”, a spus Tănase.

Totodată, Stelian Tănase a amintit că TVR și Guvernul au semnat un memorandum în urmă cu trei ani. „Acest memorandum prevedea restructurarea Televiziunii Române (…), dar prevedea din partea Guvernului obligația de a indexa taxa (…). Guvernul nu și-a îndeplinit această obligație”, a spus Tănase.

El a precizat că această indexare a taxei garanta împrumutul pe care două bănci l-au acordat TVR. „Efectele neindexării taxei TV sunt de 500 de milioane de euro (…) Dacă s-ar fi indexat taxa TV cu indicele de inflație, pe care toată economia îl asumă, inclusiv sindicatele noastre îl solicită (…), am fi avut astăzi incluse în buget 500 de milioane de euro”, a spus Tănase.

În plus, Tănase a spus că o altă soluție care a fost vehiculată anul trecut în cazul TVR, respectiv intrarea în insolvență, nu mai este de actualitate. „Anul trecut, pe vremea asta, se discuta intens despre insolvență (…) S-a renunțat la această idee, în principal din cauza inconvenientelor legislative. Statutul TVR face ca ea să nu poată intra în insolvență”, a spus Stelian Tănase, precizând că este nevoie de o nouă lege a TVR, „care să limpezească statutul ei”.

Pe de altă parte, Stelian Tănase a spus că TVR a elaborat chiar și un proiect de modificare a actualei Legii de funcționare a SRTv, acesta urmând să fie discutat cu specialiștii.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
EXCLUSIV! Mihai Trăistariu, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale: "Simt așa o trezire națională"
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe...